Ȋn Epoca de Aură se spune că intra ȋn Bucale ȋn fiecare an de două ori mai multă aură decȋt era nevoie pentru poleit Aura lu tovarăşu. Toarşa avea separat aura ei, care din cȋnd ȋn cȋnd pȋlpȋia, pȋnă cȋnd le-a venit vremea să se stingă unde le fuse datul.
Poveştile despre acest Sindbade au fost interzise în SUA în 1873, fiind considerate imorale. În 2010, mai mulţi avocaţi din Egipt au cerut interzicerea celor ''1001 de nopţi'', tot pe considerente imorale.
Ȋn Anexe, Bogatul Sindbad Marinarul ȋi povesteşte săracului Sindbad Hamalul că el a devenit un tovarăş bogat "datorită norocului și soartei" urmȋnd Cărarea Luminoasă (şi fisrul roşu al indicaţiilor de partid) în cursul a șapte călătorii minunate, pe care începe apoi să le povestească pe rȋnd.
La rȋndul lui, Sinbad Hamalul ȋi spune povestea lui Sinbad Marinarul Șeherezadei.Șeherezada adaugă cele auzite la colecţia celor ''O mie și una de nopți'' şi spune califului Povestea lui Sindbad marinarul între nopțile 290 și 316. Acesta este de fapt atotputernicul autor pentru care se fac şi se desfac toate sforăriile şi intrigile Securităţii. La final, omnipotentul şi omniprezentul tov devine şi omniscient [naratorul omniscient este un narator care ştie ce i se va ȋntȋmpla), ȋnţelegȋnd că ȋn realitate şi Securitatea era omniprezentă şi pretutindenară (dar puţin mai mult eternă decȋt el). După dispariţia de pe scena politică a tuturor actorilor implicaţi, eu sunt singurul ascultător rămas, deci sunt un alt fel de Harun-al-Raşide, ȋn faza de crisalide, ȋnainte să-mi iau zborul. Sunt cititorul omniscient care scriu acest text după ce am supravieţuit Epocii de Aur dar şi Epocii de Baligă şi Boc. Din punctul de vedere al cititorului omniscient ''c'est la vie de merde.
La baliga moale puțină apă-ĭ trebuĭe. Şi e ştiut căn UIE ''Baliga nu face explozie''. Pȋnă cȋnd ...
Les informations fournies dans la section « Synopsis » peuvent faire référence à une autre édition de ce titre.
Vendeur : California Books, Miami, FL, Etats-Unis
Etat : New. N° de réf. du vendeur I-9798231396177
Quantité disponible : Plus de 20 disponibles
Vendeur : PBShop.store US, Wood Dale, IL, Etats-Unis
PAP. Etat : New. New Book. Shipped from UK. THIS BOOK IS PRINTED ON DEMAND. Established seller since 2000. N° de réf. du vendeur L0-9798231396177
Quantité disponible : Plus de 20 disponibles
Vendeur : PBShop.store UK, Fairford, GLOS, Royaume-Uni
PAP. Etat : New. New Book. Delivered from our UK warehouse in 4 to 14 business days. THIS BOOK IS PRINTED ON DEMAND. Established seller since 2000. N° de réf. du vendeur L0-9798231396177
Quantité disponible : Plus de 20 disponibles
Vendeur : AHA-BUCH GmbH, Einbeck, Allemagne
Taschenbuch. Etat : Neu. nach der Bestellung gedruckt Neuware - Printed after ordering - ¿n Epoca de Aur¿ se spune c¿ intra ¿n Bucale ¿n fiecare an de doü ori mai mult¿ aur¿ dec¿t era nevoie pentru poleit Aura lu tovar¿¿u. Toar¿a avea separat aura ei, care din c¿nd ¿n c¿nd p¿lp¿ia, p¿n¿ c¿nd le-a venit vremea s¿ se sting¿ unde le fuse datul.Pove¿tile despre acest Sindbade au fost interzise în SUA în 1873, fiind considerate imorale. În 2010, mai mul¿i avocäi din Egipt au cerut interzicerea celor ''1001 de nop¿i'', tot pe considerente imorale. ¿n Anexe, Bogatul Sindbad Marinarul ¿i poveste¿te s¿racului Sindbad Hamalul c¿ el a devenit un tovar¿¿ bogat 'datorit¿ norocului ¿i soartei' urm¿nd C¿rarea Luminoas¿ (¿i fisrul röu al indicäiilor de partid) în cursul a ¿apte c¿l¿torii minunate, pe care începe apoi s¿ le povesteasc¿ pe r¿nd.La r¿ndul lui, Sinbad Hamalul ¿i spune povestea lui Sinbad Marinarul ¿eherezadei.¿eherezada adaug¿ cele auzite la colec¿ia celor ''O mie ¿i una de nop¿i'' ¿i spune califului Povestea lui Sindbad marinarul între nop¿ile 290 ¿i 316. Acesta este de fapt atotputernicul autor pentru care se fac ¿i se desfac toate sfor¿riile ¿i intrigile Securit¿¿ii. La final, omnipotentul ¿i omniprezentul tov devine ¿i omniscient [naratorul omniscient este un narator care ¿tie ce i se va ¿nt¿mpla), ¿n¿eleg¿nd c¿ ¿n realitate ¿i Securitatea era omniprezent¿ ¿i pretutindenar¿ (dar püin mai mult etern¿ dec¿t el). Dup¿ dispari¿ia de pe scena politic¿ a tuturor actorilor implicäi, eu sunt singurul ascult¿tor r¿mas, deci sunt un alt fel de Harun-al-Räide, ¿n faza de crisalide, ¿nainte s¿-mi iau zborul. Sunt cititorul omniscient care scriu acest text dup¿ ce am supravie¿uit Epocii de Aur dar ¿i Epocii de Balig¿ ¿i Boc. Din punctul de vedere al cititorului omniscient ''c'est la vie de merde.La baliga moale püin¿ ap¿-¿ trebüe. ¿i e ¿tiut c¿n UIE ''Baliga nu face explozie''. P¿n¿ c¿nd . N° de réf. du vendeur 9798231396177
Quantité disponible : 2 disponible(s)
Vendeur : preigu, Osnabrück, Allemagne
Taschenbuch. Etat : Neu. President Ceau¿ Escu I Addenda | Manea Adrian | Taschenbuch | Rumänisch | 2025 | Manea Adrian | EAN 9798231396177 | Verantwortliche Person für die EU: Libri GmbH, Europaallee 1, 36244 Bad Hersfeld, gpsr[at]libri[dot]de | Anbieter: preigu Print on Demand. N° de réf. du vendeur 133811645
Quantité disponible : 5 disponible(s)